
Seniorii din Galaţi sunt invitaţi să participe la un curs gratuit de securitate cibernetică, în cadrul căruia vor învăţa cum să navigheze în siguranţă pe internet, să recunoască tentativele de fraudă online şi să îşi protejeze datele personale. Evenimentul este organizat de Asociaţia Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă şi face parte din programul „Securitate Cibernetică – Iniţiere pentru Seniori”, conceput special pentru persoanele în vârstă care vor să folosească mai sigur internetul.
Cursul va avea loc marţi, 10 noiembrie 2026, între orele 17.00 şi 19.00, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, de pe strada Domnească nr. 61, din Galaţi.
Participanţii vor primi explicaţii despre riscurile întâlnite în mediul online, metodele prin care pot identifica mesajele şi solicitările înşelătoare, precum şi măsurile pe care le pot lua pentru a-şi proteja informaţiile personale. Organizatorii spun că informaţiile vor fi prezentate într-un limbaj simplu şi accesibil, cu exemple practice din viaţa de zi cu zi, astfel încât participanţii să poată recunoaşte mai uşor situaţiile periculoase.
Participarea este gratuită. Persoanele interesate sunt rugate să trimită un e-mail de înscriere la adresa imbatranire.activa@yahoo.com, în care să precizeze numele participantului sau al organizaţiei şi numărul de persoane care vor lua parte la curs. Iniţiativa vine în condiţiile în carefraudele prin mesaje, apeluri telefonice, linkuri false sau pagini de internet care imită instituţii şi servicii cunoscute reprezintă un risc pentru utilizatorii de toate vârstele, în special pentru cei mai puţin familiarizaţi cu instrumentele digitale.