25 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: A fost sfinţit noul cămin studenţesc din Galaţi
FOTO: A fost sfinţit noul cămin studenţesc din Galaţi

Inaugurarea şi binecuvântarea unui nou cămin studenţesc, la Galaţi! Luni, 23 iunie 2025, a avut loc inaugurarea şi binecuvântarea Căminului studenţesc "J" din cadrul Complexului "Alexandru Ioan Cuza" al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. Slujba aghesmei mici a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în faţa celui mai nou şi modern spaţiu de cazare din campusul  universitar gălăţean, situat în apropierea troiţei ridicată pentru studenţi prin implicarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala "Sf. Apostol Andrei" şi Liga Studenţilor din Galaţi.
La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei locale, conducerea Universităţii "Dunărea de Jos" şi angajaţi din cadrul Direcţiei cămine şi cantine. După stropirea cu agheasmă şi ungerea cu undelemn sfinţit a spaţiilor de cămin, chiriarhul Dunării de Jos a transmis celor prezenţi un cuvânt de apreciere pentru efortul şi implicarea deosebită în implementarea cu succes a unor programe importante care restaurează, inovează şi cercetează. La final, Părintele Arhiepiscop Casian a săvârşit în sala de mese a caminului un Parastas pentru cadrele didactice, studenţii şi angajaţii Universităţii "Dunărea de Jos", trecuţi la cele veşnice, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Galerie de imagini, mai jos!
Reamintim că noul cămin, situat pe strada Florilor, nr. 2, a fost realizat printr-o investiţie de peste 22,7 milioane lei, finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. Căminul dispune de 100 de camere moderne, fiecare cu baie proprie şi balcon, facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi, săli de studiu, mese şi spălătorii pe fiecare nivel, ascensor pentru persoane şi un adăpost special pentru protecţie civilă, la subsolul clădirii. Mai multe detalii aici: https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/foto-universitatea-dunarea-de-jos-din-galati-inaugureaza-un-nou-camin-in-campusul-cuza.html


Articole înrudite