01 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Daruri pentru vârstnicii nevoiaşi din Galaţi
FOTO: Daruri pentru vârstnicii nevoiaşi din Galaţi

În Eparhia Dunării de Jos au continuat acţiunile de ajutorarea a multor persoane vârstnice din municipiul Galaţi. Noua acţiune de ajutorare a bătrânilor instituţionalizaţi, intitulată „În căutarea celor trişti şi singuri”, s-a desfăşurat prin implicarea clericilor şi credincioşii de la Parohia „Sf. Atanasie Patelarie” din municipiul Galaţi şi a avut ca beneficiari asistaţii din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, situat pe strada Războieni din Galaţi.

După săvârşirea Sfintei Liturghii de către cei doi preoţi slujitori, membrii Consiliului şi comitetului parohial au pregătit în biserica parohială darurile achiziţionate special pentru bătrâni şi le-au transportat la azil. Produsele, care au constat în pilote, pături, lenjerii de pat, perne, prosoape, papuci, articole vestimentare, scutece pentru adulţi şi obiecte igienico-sanitare, au fost preluate de reprezentanţii centrului social pentru ca ulterior să fie oferite celor 70 de beneficiari. Ajunşi în mijlocul lor, preotul paroh împreună cu voluntarii parohiali au vorbit cu bătrânii şi le-au oferit acestora iconiţe şi flori. Tot atunci, această parohie gălăţeană a oferit alimente de primă necesitate, legume şi fructe pentru 35 de bolnavi aflaţi în suferinţă în casele lor.

Valoarea darurilor oferite prin aceaste două acţiuni umanitare a fost de 18.500 lei. De asemenea, în fiecare an în perioada pascală, această parohie gălăţeană desfăşoară activitatea social-filantropică intitulată „Dăruind vei dobândi”, prin care, bătrânii asistaţi în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt”, primesc o masă festivă cu produse pascale. Acţiunile de ajutorare a persoanelor nevoiaşe vor continua în Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin mobilizarea preoţilor şi a credincioşilor inimoşi din această eparhie, transmite Arhiepiscopia. FOTO, mai jos!


Articole înrudite