Investiție de 41,5 milioane de lei finalizată: Locuitorii din comuna Independența se pot branșa și racorda la noile rețele de apă și canalizare

Compania APA CANAL S.A. Galați anunță că în data de 11 august 2026 a fost recepționată oficial o investiție masivă, în valoare de aproximativ 41,5 milioane de lei, realizată în infrastructura de alimentare cu apă și de canalizare din comuna Independența. Lucrările sunt complet finalizate, iar infrastructura este sută la sută funcțională, vizând modernizarea și extinderea rețelelor pe 21 de străzi din localitate. Acest proiect a inclus execuția a 19,5 kilometri de rețea de canalizare, 5,8 kilometri de rețea de apă și instalarea a 4 stații de pompare a apelor uzate, totul fiind finanțat prin proiectul regional ce a beneficiat de fonduri europene prin POIM (Etapa I – 853.294.712,32 lei) și prin PDD (Etapa II – 111.938.805,22 lei).

Proprietarii din localitate interesați de branșare sau racordare trebuie să solicite mai întâi acordul operatorului, cererile putând fi transmise pe adresa de e-mail office@apa-canal.ro sau telefonic, direct la personalul Departamentului Apa Canal Exterioare, la numărul 0758.957.214. După obținerea acordului oficial, cetățenii care nu au un contract de furnizare a apei vor încheia documentele necesare, urmând să se facă sigilarea contorului din căminul de branșament înainte de conectare. Pentru localnicii care au deja un contract activ de furnizare a apei, se poate trece direct la execuția conectării la rețelele publice de canalizare.

Reprezentanții companiei de utilități subliniază că toate conectările la rețelele publice se efectuează în mod obligatoriu cu asistența tehnică a personalului de specialitate al APA CANAL S.A. Galați, deși instalațiile interioare pot fi executate de orice firmă sau instalator autorizat. De asemenea, un aspect deosebit de important este acela că proprietarii nu au voie sub nicio formă să intervină direct asupra căminelor de branșament sau de racord. Conectarea rețelei interioare se realizează exclusiv la capătul conductelor amplasate în afara căminului, spre limita de proprietate.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp