06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Piaţa locală a transportului privat s-a prăbuşit în ultimele luni, în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi gălăţeni au rămas fără slujbe şi nu îşi mai permit să meargă cu maxi-taxi, că de taxiuri nici nu poate fi vorba. „A fost perioada vacanţei şi am aşteptat ca odată cu luna septembrie situaţia să revină la normal, dar nu s-a întâmplat nimic. Conform estimărilor noastre, numărul de călători s-a redus cu aproape 30% atât pe sectorul transportului public privat, cât şi la taxi. Dacă lucrurile vor continua de aceeaşi manieră, vom fi nevoiţi să luăm măsuri pentru a putea supravieţui”, ne-a declarat Silviu Cârlan, preşedintele Camerei Taximetriştilor din Galaţi.

Contractele de concesiune cu Primăria pe traseele din Galaţi reprezintă un colac de salvare temporar pentru transportatorii privaţi pentru că scăderea numărului de călători va conduce inevitabil la concedieri în rândul şoferilor. La aceasta se va adăuga şi scăderea numărului de maşini pe anumite trasee, care se dovedesc nerentabile.

Taximetria, o afacere în zona gri

Transportul cu taxiul a devenit pentru bună parte din gălăţeni o alternativă de lux, folosită doar în situaţii limită. Mulţi taximetrişti aleg să meargă la negru, folosind deja cunoscutul sistem dublu al caselor de marcat, iar calitatea serviciilor lasă mult de dorit. Este motivul pentru care multe categorii profesionale care foloseau acest serviciu au renunţat la el în favoarea maşinilor personale, chiar dacă asta înseamnă cheltuieli mai mari. „Fluctuaţia în taximetrie la Galaţi este foarte mare, de circa 100 de maşini pe an. Sunt mulţi şoferi care aleg să facă taximetrie, fără să se gândească la costurile necesare reparaţiilor pentru maşini sau la amortizarea investiţiilor, dacă maşinile sunt noi. Realizează acest lucru relativ repede şi îşi dau seama că banii pe care îi scot nu le ajung decât să supravieţuiască”, susţine preşedintele Camerei Taximetriştilor din Galaţi. La toate aceste probleme se adaugă şi amânarea de peste doi ani a adoptării unei noi legi a taximetriei, ce a permis perpetuarea situaţiei amintite şi menţinerea serviciilor din taximetrie la un nivel extrem de scăzut.


Articole înrudite