România deţine suficiente stocuri de alimente, la acest moment nu există nicio problemă în acest sens, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, întrebat dacă la nivelul ...
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), împreună cu Inspecţia Muncii (IM), desfăşoară Acţiunea de control Cronos pentru ...
Preţurile la avocado au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani pe fondul diminuării livrărilor din Mexic, cel mai mare exportator mondial pentru acest fruct, ceea ce semnalează că s ...
Cotaţia grâului a coborât marţi la cel mai redus nivel din ultimele patru săptămâni iar porumbul şi-a continuat declinul, după ce Rusia a semnalat că îşi va reduce atacurile asupra unor im ...
Salariaţii din România, fie că sunt catolici sau ortodocşi, beneficiază de o minivacanţă de patru zile cu ocazia sărbătorilor pascale. În acest an, zilele libere cu ocazia sărbătorii Paşt ...
Săptămâna trecută, mai exact joi, 24 martie 2022, compania CFR Călători a solicitat creşterea cu 20% a tarifelor pentru bilete începând cu data de 1 iulie 2022. Potrivit ministrului Transport ...
Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR) şi Bursa Română de Mărfuri (BRM) au lansat, vineri, Bursa Lemnului, ocazie cu care a avut loc şi prima tranzacţie de vânzare - cumpărare de lemn p ...
Chiar dacă se ştia că sunt de calitate, tractoarele ucrainene au devenit şi mai celebre odată cu declanşarea războiului, când pe reţelele sociale au apărut o serie de bancuri şi imagini ce ...
"România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac ...
România va avea gaze naturale şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră, iar începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus, a anunţat ministrul Ene ...
Potrivit unui raport al Consiliului Fiscal, în topul companiilor de stat profitabile au avut loc unele schimbări în primul an de pandemie întrucât companiile de stat au avut mult de câştigat de ...
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat astăzi la 4,39 % pe an, potrivit datelor Băncii Naţionale. Este cel mai mare nivel înregistrat din 5 august 2013, când a fost 4,40% pe an pentru acest indice, în ...
Consumatorii riscă să-şi piardă toţi banii investiţi în criptoactive şi ar putea cădea pradă escrocheriilor, au avertizat instituţiile UE de supervizare, transmite Reuters. Potrivit unui co ...
România produce mai mulţi cartofi decât consumă iar singurul element care ne lipseşte din acest peisaj sunt depozitele de cartofi, pentru care vom avea un program în valoare de 50 de milioane de ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, verifică modul în care reprezentanţii legali ai şcolilor de şoferi din întreaga ţară au fiscalizat taxele de şcolarizare ...
ANAF a emis un ordin, publicat în Monitorul Oficial joi, 17 martie 2022, privind blocarea fondurilor deţinute de compania aeriană rusă Aeroflot în România. Astfel, au fost blocate conturile repr ...