Oamenii mor în spitale de când lumea, iar asta e o realitate. Nimeni nu are pretenţia ca medicii să facă minuni, pentru că ştim toţi că există cazuri în care pur şi simplu posibilităţile de tratament nu mai există. Mai grav este atunci când apare suspiciunea că moartea într-un spital e oarecum „ajutată” de o infecţie, şi nu de una banală, ci una de-a dreptul ucigaşă, care rezistă cu mare succes la tratamentul cu antibiotice. Bacteria care în alte ţări a demolat la propriu spitale a ajuns şi la Galaţi unde, din păcate, a ajuns în cea mai mare unitate sanitară, care vindecă nu doar gălăţeni, ci şi oameni din toate judeţele vecine. S-a spus că Spitalul de Urgenţă a dat dovadă de curaj când a făcut public focarul de infecţie cu care se confruntă. S-a spus din nou că, din păcate, asumarea existenţei unui focar de infecţii nozocomiale sau mai pe româneşte, infecţii luate din spital, ar trebui să fie ceva normal, aşa cum se întâmplă peste tot în lume. Din păcate, în România s-a încetăţenit moda ascunderii sub preş a acestor infecţii luate din spital şi astfel s-a ajuns ca, în statistici, să fim ţara cea mai sigură din punctul de vedere al sistemului medical, deoarece avem aproape cel mai mic număr de infecţii intraspitaliceşti. Asta doar pe hârtie, deoarece în realitate numărul acestor infecţii nu îl ştie cu certitudine nimeni, iar când cineva are curajul şi spune că are un astfel de focar, este mai degrabă supus oprobriului colegilor de breaslă, în situaţia în care până la urmă anunţarea populaţiei despre astfel de incidente e ceva normal într-o lume civilizată.
Aşa se face că, deşi în mod cert cei care au murit la Galaţi, ajutaţi sau nu de acinetobacter, nu sunt, în mod clar, cazuri singulare în ţară, tocmai asumarea existenţei unei astfel de infecţii este cea care crează vâlva şi dă senzaţia că spitalul, cu totul, trebuie pus la zid. Şi asta în situaţia în care, până la urmă, astfel de infecţii există peste tot în lume, singura necesitate fiind găsirea sursei de infecţie şi lichidarea sau limitarea ei. Senzaţionalul nu prea are ce căuta în ceea ce priveşte specialiştii. Când vine vorba de un asemenea subiect prioritatea trebuie să fie o rezolvare a situaţiei şi nu panicarea populaţiei sau plata unor poliţe între cei care ţin în mâinile lor rezolvarea problemelor din sănătate. S-a spus că acum se vede că închiderea Spitalului Municipal, singurul care ar fi putut să preia o parte din bolnavii Judeţeanului dacă ar fi cazul, se dovedeşte a fi o acţiune greşită. S-a mai spus că nici cei de la Neurochirurgie nu pot face nimic cu instrumente vechi de 40 de ani, dar pe de altă parte alţii au spus că această bacterie a apărut şi pe instrumentar de ultimă generaţie, aşa că ăsta nu ar fi un criteriu.
