La cât de greu o duc acum spitalele, policlinicile, farmaciile, ba până şi medicii de familie, a vorbi despre medicina şcolară şi despre necesitatea punerii pe picioare şi întăririi acesteia poate să pară unor un moft. Un moft care, însă, este în directă legătură cu sănătatea elevilor din şcoli, cărora le este mult mai la îndemână să tragă o fugă la medicul sau asistentul din cabinetul şcolar din şcoala unde învaţă decât să se ducă la o policlinică obişnuită sau la un medic de familie. În ambele cazuri, la policlinică - sigur, la medicul de familie - la noroc, are de aşteptat. Dacă nu are o problemă majoră de sănătatea şi medicul şcolar sau medicul dentist şcolar îl poate ajuta... Ca să îl ajute, însă, trebuie să aibă şi cu ce. Deocamdată, şi moda asta ţine de ani de zile, resusele alocate medicinii şcolare au fost... să nu zicem modeste, ci mai degrabă deloc satisfăcătoare. Medicii şi asistenţii medicali şcolari au făcut ce au putut cu bani din buzunar dacă a fost cazul şi s-au menţinut pe linia de plutire. Nu se ştie, însă, pentru câtă vreme. Poate că de acum înainte, pentru că reţeaua medicală şcolară a ajuns direct la autorităţile locale, nevoile ei vor fi mai uşor de rezolvat. Poate că toate cabinetele medicale vor arăta cu adevărat bine şi la nivel de ambianţă şi mobilier şi la nivel de dotare cu materiale sanitare şi medicamente. Nu de alta, dar pănă la urmă de pregătirea şi motivarea celor care lucrează încă în reţeaua de medicină şcolară depinde şi sănătatea preşcolarului/ elevului/ liceeanului/ studentului trimis de părinţi cu încredere la învăţătură. Încredere nu doar în şcoală, ci şi în faptul că undeva, în locul unde se şi învaţă, este cineva care, aflat într-un cabinet medical, poate da şi o mână de ajutor. Pentru elevi e mult mai la îndemână să se poată baza pe medicul şcolar de la ei din liceu, şcoală sau grădiniţă decât să aştepte şi să aştepte la un medic dintr-un ambulatoriu, ştiut fiind faptul că şi acolo penuria de medici face ca pacienţilor să le pară aşteptarea mai lungă decât boala.
