Dacă mai toată mass-media centrală a fost acaparată, în aceste ultime zile, de mega-ultra-super subiectul „a fi sau a nu fi remaniere”, întors pe toate feţele de politicienii portocalii pe la tot soiul de cine şi priveghiuri de taină, ce au avut loc în cele mai neaşteptate şi ascunse cotloane, la Galaţi problemele care au scos lumea în stradă au fost cu totul (sau aproape cu totul) altele. Agricultorii care au ieşit joi în faţa Prefecturii nu aveau nicio treabă cu iminenta schimbare a guvernului, ci voiau doar să le aducă aminte guvernanţilor care (încă) mai stau degeaba prin Palatul Victoria că o ţară cu burta goală nu are cum să fie o ţară fericită. Dar ce voiau de la miniştrii cei uituci şi cvasi-invizibili agricultorii noştri? Un lucru simplu, practicat în mai toate statele Uniunii Europene, dar de care ai noştri ca brazii au uitat cu desăvârşire, că doar nu suntem în prag de alegeri, ca să mai conteze un vot-două, acolo...
Se plângeau agricultorii de preţurile de dumping pe care le practică vecinii lor de peste graniţe când îşi aduc produsele pe pieţele româneşti, de faptul că la „noi”, spre deosebire de „ei”, statul nu face nimic pentru relansarea agriculturii, că la „noi” subvenţiile destinate agriculturii reprezintă doar un vis frumos, nu ca la „ei”, unde producătorii din acest domeniu sunt ajutaţi cu fonduri şi pentru lucrările agricole, şi pentru desfacerea produselor, şi pentru promovarea lor. De altfel, acest lucru este simţit pe propriile buzunarea de mai toţi românii (mai puţin de cei puţini, îmbuibaţi şi indolenţi, care îşi trimit şoferul sau secretara să le facă piaţa). Oricine a fost printr-o piaţă de legume-fructe a văzut cum pepenii greceşti sunt la jumătate din preţul celor autohtoni (că doar la „ei” trebuie combătută criza...), roşiile turceşti ori poloneze le dau jos din rafturi pe cele româneşti, iar piersicile din Iordania se dau mai bune decât cele de Babadag ori Medgidia. Şi nu ne-am referit aici decât la câteva legume şi fructe, dar situaţia se repetă aidoma şi în privinţa produselor de origine animală ori a cerealelor şi plantelor tehnice.
Halal sprijin, nu-i aşa? Şi atunci ne mai mirăm de ce mâncăm atât de „sănătos” că la 50 de ani avem un ficat şi o inimă de 80, că mulţi dintre noi n-o să avem nicio şansă de a mai apuca pensia (asta dacă nu va intra România în faliment şi vor mai exista pensii până atunci), ori că românii cheltuie mai mulţi bani pe medicamente decât nemţii, polonezii şi bulgarii la un loc. Şi degeaba, pe deasupra...
Se plângeau agricultorii de preţurile de dumping pe care le practică vecinii lor de peste graniţe când îşi aduc produsele pe pieţele româneşti, de faptul că la „noi”, spre deosebire de „ei”, statul nu face nimic pentru relansarea agriculturii, că la „noi” subvenţiile destinate agriculturii reprezintă doar un vis frumos, nu ca la „ei”, unde producătorii din acest domeniu sunt ajutaţi cu fonduri şi pentru lucrările agricole, şi pentru desfacerea produselor, şi pentru promovarea lor. De altfel, acest lucru este simţit pe propriile buzunarea de mai toţi românii (mai puţin de cei puţini, îmbuibaţi şi indolenţi, care îşi trimit şoferul sau secretara să le facă piaţa). Oricine a fost printr-o piaţă de legume-fructe a văzut cum pepenii greceşti sunt la jumătate din preţul celor autohtoni (că doar la „ei” trebuie combătută criza...), roşiile turceşti ori poloneze le dau jos din rafturi pe cele româneşti, iar piersicile din Iordania se dau mai bune decât cele de Babadag ori Medgidia. Şi nu ne-am referit aici decât la câteva legume şi fructe, dar situaţia se repetă aidoma şi în privinţa produselor de origine animală ori a cerealelor şi plantelor tehnice.
Halal sprijin, nu-i aşa? Şi atunci ne mai mirăm de ce mâncăm atât de „sănătos” că la 50 de ani avem un ficat şi o inimă de 80, că mulţi dintre noi n-o să avem nicio şansă de a mai apuca pensia (asta dacă nu va intra România în faliment şi vor mai exista pensii până atunci), ori că românii cheltuie mai mulţi bani pe medicamente decât nemţii, polonezii şi bulgarii la un loc. Şi degeaba, pe deasupra...
