Câtă ipocrizie poate să zacă în noi, oamenii! Afirmaţia ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, potrivit căreia politicienii îşi finanţează campaniile electorale din bani negri, a generat o adevărată panică, isterie, nebuneală în rândul reprezentanţilor mass-media. Televiziunile au dezbătut ore în şir această chestiune, mulţi dintre moderatori au cerut ca Parchetul să se autosesizeze, alţii au spus că Fenechiu trebuie luat pe sus de către procurori, în timp ce mulţi alţii s-au arătat scandalizaţi de „porumbelul” care i-a scăpat demnitarului liberal. Toate astea, chiar dacă este binecunoscut faptul că partidele, candidaţii pentru funcţii alese, liderii formaţiunilor politice şi mulţi alţi membri de partid, care beneficiază de un statut ceva mai ales, îşi burduşesc buzunarele cu bani pe care îi primesc cadou de la diferite firme, şi nu numai, în campaniile electorale. Aceste donaţii „de binefacere” nu sunt înregistrate, evident, în niciun document oficial, poate, doar în mintea celui ce beneficiază de ele ori în carneţelul personal al „evidenţei contabile” întrucât, ulterior, dacă obţine fotoliul pentru care a salivat îndelung, trebuie să ştie şi cui să şi deconteze. Din bani publici, evident, că doar nu-şi va vinde casa ori maşina un primar, preşedinte de CJ sau demnitar pentru a-i recompensa pe cei ce l-au susţinut financiar.
Aceste lucruri sunt ştiute nu doar de către mass-media, ci şi de cetăţeanul de rând. Este adevărat că niciun politician nu a recunoscut, în mod oficial, acest lucru. Nici nu era nevoie, atâta timp cât instituţiile abilitate ale statului nu au îndrăznit, vreodată, să facă un control mai amănunţit în vistieria formaţiunilor politice. Este cunoscut faptul că partidele nu reuşesc să acopere cheltuielile de campanie din surse legale, chiar dacă nimeni nu a prezentat niciodată dovezi în sensul cel mai riguros al termenului. Dar în afara unor informaţii parţiale şi cu surse neautentificate, există câteva investigaţii ale unor ONG-uri care nu au putut pătrunde în contabilitatea partidelor, dar care au calculat cu aproximaţie diferenţa dintre cheltuielile vizibile şi cele declarate. Diferenţa aceasta a fost extrem de mare şi imposibil de explicat, dar Curtea de Conturi nu a riscat niciodată să facă o investigaţie serioasă. Şi nu este de mirare, întrucât şefii instituţiilor sunt numiţi, fără doar şi poate, pe criterii politice. Şi atunci? Cum ar putea un director să dispună controale serioase în ograda unor formaţiuni politice care l-au protejat cândva sau îl protejează?
Aşadar, faptul că partidele folosesc bani negri este un secret pe care îl ştie toată lumea şi despre care totodată nu vorbeşte nimeni. Este, de fapt, un veritabil tabu care nu a fost încălcat decât atunci când cineva a avut interesul să o facă. Mi-a plăcut, în schimb, răspunsul oferit de către Ponta jurnaliştilor: „Şi este o surpriză generală, sunteţi şocaţi de acest lucru! Nu vreţi, totuşi, să fim mai puţin ipocriţi?”.
Eu, sincer, pledez pentru mai puţină ipocrizie, dar, în schimb, vreau să văd că instituţiile statului îşi fac treaba. Nu doar cu amărâţii, ci şi cu mahării din politică. Este, însă, greu de crezut că va putea fi posibil acest lucru atât timp cât instituţiile, dar, mai ales, oamenii sunt subordonaţi politicului.
