Valul de măsuri ce agravează situaţia în toate domeniile societăţii româneşti ne aminteşte tot mai des acum de restricţiile dure ale anilor ’80, traversate de români împreună şi din cauza regimului Ceauşescu. La finele acelui calvar, Silviu Brucan dădea românilor un termen de douăzeci de ani pentru a se dumiri pe ce lume se află, şi pentru a se putea integra în această lume. Unii nu au mai avut răbdare să treacă cei douăzeci de ani şi au decis să-şi strângă boccelele ca să plece spre zări mai prietenoase, pentru a putea trăi în sfârşit civilizat.
Noi, cei care am rămas acasă, am trăit pentru o foarte scurtă perioadă de timp bucuriile revirimentului economic, după care vălul iluziei a căzut şi ne-am trezit în faţa realităţii pe care o simţim cu toţii. Avem în faţă spectrul restricţiilor. Dar ne-am întors la raportările de genul „miilor la hectar” din aceeaşi perioadă de apus comunist. Desigur, nu mai facem referiri agricole, căci agricultura e aproape de dipariţie, ci auzim declaraţii oficiale care anunţă ieşirea din criză, deşi românii au salarii tot mai mici, îşi pierd în continuare serviciile, firme continuă să tragă obloanele şi consumul scade.
Peste toate acestea, opoziţia schelălăie firav şi pentru cei care mai au limbi şi pixuri aricioase deputatul de ocazie Prigoană pregăteşte un text de prigonit jurnaliştii. Rămas pe dinafară, Prigoană vrea să intre din nou în ograda portocalie, drept pentru care a ticluit acest act represiv contra „sinistrului” ce reprezintă „atac la siguranţa socială”, adică împotriva breslei jurnaliştilor. Prigoană visează la apariţia unui organism, inexistent oriunde în lume, care se va ocupa cu măsurarea acidităţii din tonul şi pixul jurnalistului de presă scrisă şi on-line. Astfel, vor putea rămâne în breaslă doar cei care scrie că e soare în locul furtunii, şi vor folosi drept critică tonuri de genul „căţeluş cu părul creţ”.
Ne-am întors la lipsuri, şi vedem cum se pregăteşte pumnul care va astupa gurile cârtitoare. Ceea ce trăim acum şi ni se prefigurează pentru viitorul imediat este răsplata pentru uitarea colectivă a acelor vremuri. Cine îşi uită istoria este condamnat să o retrăiască. Le demonstrăm astăzi tinerilor care au murit în ’89 că jertfa lor a fost zadarnică. Ei ne-au dăruit libertatea cu preţul vieţilor lor, iar noi nu am reuşit să le apreciem darul, ci ne îndreptăm dramatic spre acelaşi punct istoric fatidic trăit înainte de ’89.
Noi, cei care am rămas acasă, am trăit pentru o foarte scurtă perioadă de timp bucuriile revirimentului economic, după care vălul iluziei a căzut şi ne-am trezit în faţa realităţii pe care o simţim cu toţii. Avem în faţă spectrul restricţiilor. Dar ne-am întors la raportările de genul „miilor la hectar” din aceeaşi perioadă de apus comunist. Desigur, nu mai facem referiri agricole, căci agricultura e aproape de dipariţie, ci auzim declaraţii oficiale care anunţă ieşirea din criză, deşi românii au salarii tot mai mici, îşi pierd în continuare serviciile, firme continuă să tragă obloanele şi consumul scade.
Peste toate acestea, opoziţia schelălăie firav şi pentru cei care mai au limbi şi pixuri aricioase deputatul de ocazie Prigoană pregăteşte un text de prigonit jurnaliştii. Rămas pe dinafară, Prigoană vrea să intre din nou în ograda portocalie, drept pentru care a ticluit acest act represiv contra „sinistrului” ce reprezintă „atac la siguranţa socială”, adică împotriva breslei jurnaliştilor. Prigoană visează la apariţia unui organism, inexistent oriunde în lume, care se va ocupa cu măsurarea acidităţii din tonul şi pixul jurnalistului de presă scrisă şi on-line. Astfel, vor putea rămâne în breaslă doar cei care scrie că e soare în locul furtunii, şi vor folosi drept critică tonuri de genul „căţeluş cu părul creţ”.
Ne-am întors la lipsuri, şi vedem cum se pregăteşte pumnul care va astupa gurile cârtitoare. Ceea ce trăim acum şi ni se prefigurează pentru viitorul imediat este răsplata pentru uitarea colectivă a acelor vremuri. Cine îşi uită istoria este condamnat să o retrăiască. Le demonstrăm astăzi tinerilor care au murit în ’89 că jertfa lor a fost zadarnică. Ei ne-au dăruit libertatea cu preţul vieţilor lor, iar noi nu am reuşit să le apreciem darul, ci ne îndreptăm dramatic spre acelaşi punct istoric fatidic trăit înainte de ’89.
