07 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
10 pentru Galaţi: Ministerul Dezvoltării a reluat licitaţia pentru achiziţia a 49 de tramvaie
10 pentru Galaţi: Ministerul Dezvoltării a reluat licitaţia pentru achiziţia a 49 de tramvaie

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLDA) a relansat astăzi, marţi, 07 iulie 2020, licitaţia privind achiziţia a 49 de tramvaie, cu o lungime de circa 18 m, dedicate adminsitraţiilor locale din 4 municipii: Galaţi (10 tramvaie), Brăila (10 tramvaie), Botoşani (9 tramvaie) şi Ploieşti (20 tramvaie). Această achiziţie mult aşteptată de administraţiile locale, care în prezent sunt nevoite să ruleze tramvaie vechi de zeci de ani, a creat multe controverse, licitaţiile fiind lansate de câteva ori încă din 2019, însă au fost anulate de fiecare dată sub diferite pretexte: ba că ofertele primite au fost neconforme, ba că nu s-a prezentat niciun ofertant, ba chiar fără niciun motiv declarat oficial.

Valoarea totală a achiziţiei se ridică la 392 milioane lei, din care pentru Galaţi - 80 milioane lei, Brăila - 80 milioane lei, Botoşani - 72 milioane lei şi Ploieşti 160 milioane lei. Este vorba de fonduri europene pe care România riscă să le piardă dacă achiziţiile nu se realizează prea curând. În luna ianuarie 2020, Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării declara: „În câteva săptămâni sperăm să fim în situaţia de a relua licitaţia, să avem noi caiete de sarcini, să putem să anunţăm noile licitaţii. Vă asigurăm că nu vom pierde aceşti bani, 120 de milioane de euro”. Din cele şase licitaţii dedicate achiziţiei de tramvaie pentru administraţiile publice din România, finanţate din fondurile europene mai sus amintite, Ministerul Dezvoltării, din 2019 şi până în prezent, a reuşit să anuleze trei dintre acestea, alte trei fiind amânate. De data aceasta, termenul limită pentru primirea ofertelor este 13 august 2020.

Reamintim că, în luna martie 2020, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a semnat contractul de pentru achiziţionarea a opt tramvaie moderne care vor fi produse de către societatea ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI S.A., după ce municipalitatea a obţinut fonduri europene în acest scop, cu o valoare de achiziţie care se ridică la 44.680.000 de lei, fără TVA. De asemenea, trebuie menţionat faptul că în Galaţi, reţeaua de tramvaie este total închisă pentru modernizare.

Articole similare: Cum vor arăta noile tramvaie din Galaţi (FOTO)


Articole înrudite