20 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi a împlinit un an de activitate. Chiar dacă e vorba doar de un an, studenţii medicinişti gălăţeni au bifat deja 20 de proiecte realizate sau în curs de finalizare. În perioada 28 iunie-25 iulie se desfăşoară practica de vară a anului universitar 2009-2010, iar în urma cursului de Basic Life Support (Suportul Vital de Bază), care a fost organizat de SSMG în colaborare cu Facultatea de Medicină şi Farmacie şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi, unii dintre paticipanţi şi-au şi ales locul de practică.
„La cursul de Suport Vital de Bază au participat 62 de studenţi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie, iar 26 dintre aceştia şi-au exprimat dorinţa de a efectua practica de vară în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, iar după practică aceştia vor rămâne voluntari în cadrul serviciului”, a precizat Ştefan Roşca, preşedintele SSMG Galaţi.
SSMG mulţumeşte tuturor colaboratorilor, sponsorilor şi persoanelor care au susţinut timp de un an voluntarii SSMG în realizarea proiectelor. Duminică seara mediciniştii au sărbătorit într-un club gălăţean unde au organizat concursuri cu premii, foarte multe surprize, iar muzica a fost asigurată de unul dintre cei mai buni DJ gălăţeni.


Articole înrudite