Potrivit unui comunicat de presă, Asociaţia Merci Charity Boutique a primit înscrieri de la 37 de spitale din judeţele Argeş, Alba, Bacău, Botoşani, Bucureşti, Covasna, Constanţa, Cluj, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Prahova, Suceava, Sibiu pentru a trimite combinezoane de protecţie produse în Bucureşti de patru ateliere de croitorie într-un cluster creat în cadrul proiectului ”Construirea capacităţii locale de producţie a echipamentelor medicale: costume medicale de protecţie pentru cadrele medicale, produse în România”.
24 din cele 37 de spitale înscrise tratează pacienţi infectaţi cu COVID-19. În ciuda limitării numărului de combinezoane care poate fi solicitat de un spital la 350, echipa a primit cerere pentru peste 10.000 de combinezoane. În perioada iunie-septembrie, echipa asociaţiei a format un cluster din care fac parte patru ateliere din Bucureşti pentru a produce local combinezoane de protecţie spre a fi oferite spitalelor înscrise, în limita finanţării curente şi a început producţia acestora.
Momentan, echipa va acorda prioritate solicitărilor primite de la cele 24 de spitale cu pacienţi COVID-19, în limita numărului de combinezoane produse prin finanţarea curentă. Restul vor fi trecute pe o listă de rezervă pentru care asociaţia va derula acţiuni de strângere de fonduri. Atât materialul cât şi accesoriile pentru producţia combinezoanelor au fost 100% achiziţionate din România, proiectul susţinând astfel şi economia românească.