Marţi, în jurul orei 22.00, un bărbat de 68 de ani, din comuna Tuluceşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 26, pe raza comunei Vînători, a surprins şi accidentat un bărbat de 46 de ani, din localitate, care, deplasându-se pe acostamentul aferent drumului, a pătruns pe partea carosabilă, fără să se asigure. După impact, pietonul a suferit leziuni şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Galaţi pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, prezentându-se peste aproximativ 2 ore la sediul Serviciului Rutier. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
La volan, sub influenţa băuturilor alcoolice
Marţi dimineaţă, în jurul orei 07.30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au depistat pe str. Calea Prutului, din Galaţi, un tânăr de 27 de ani care conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Galaţi pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.