Incident mortal pe calea ferată între staţiile CFR iveşti şi Umbrăreşti. Un bărbat în vârstă de 30 de ani din Umbrăreşti i-a şocat pe toţi când s-a aşezat, calm, între şinele de cale ferată dintre cele două staţii. Deşi trenul se vedea venind şi omul fusese avertizat, nu a făcut nicio mişcare pentru a evita impactul. A fost lovit în plin şi omorât de tren. Mecanicul acestuia a încercat să evite impactul dar nu a mai avut cum. Martorii au chemat un echipaj al Ambulanţei, care a ajuns rapid la locul accidentului. Criminaliştii de la poliţia Tecuci şi poliţiştii de la transporturi au făcut ancheta la faţa locului. „S-a sesizat faptul că între staţiile Iveşti şi Umbrăreşti trenul interregio 1886 Galaţi-Iaşi via Tecuci a lovit un bărbat. Împreună cu criminaliştii de la poliţia Tecuci ne-am deplasat la faţa locului. Am constatat că era vorba de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Umbrăreşti, care decedase. Putem anticipa că este vorba de o sinucidere deoarece martorii ne-au declarat că bărbatul se aşezase singur pe şinele de cale ferată şi nu a vrut să se ridice chiar dacă trenul se apropia. Se continuă cercetările în acest caz”, a precizat cms.şef Petrică Hahui, şeful Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Galaţi.
Şase persoane au sfârşit în acest an în accidente de tren în judeţul Galaţi. A fost vorba fie de persoane care nu au respectat indicatoarele ferovoare, fie de cele care au vrut să moară şi au reuşit. Poliţiştii de la transporturi spun că numărul celor decedaţi astfel este mult mai mic decât anul trecut.