20 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A pus poliţia pe jar minţind că este sechestrată
A pus poliţia pe jar minţind că este sechestrată

O femeie a apelat numărul unic de urgenţă 112, la data de 31 august 2019, ora 23.00, sesizând Secţia 4 Poliţie Galaţi că ar fi sechestrată într-un apartament situat la primul etaj al unui bloc de pe strada Caişilor, din localitate. Poliţiştii au mers imediat la adresa indicată şi au verificat toate apartamentele din blocul respectiv, dar apelanta nu a putut fi identificată. În acelaşi timp, s-a încercat contactarea telefonică a acesteia la numărul de telefon de pe care a sunat, dar femeia nu a mai răspuns. În urma activităţilor specifice care se desfăşoară în astfel de situaţii, apelanta a fost identificată la o altă adresă şi le-a declarat poliţiştilor că a sunat la numărul unic de urgenţă 112, întrucât concubinul ei, cu care locuieşte, ar fi lovit-o cu palma peste faţă, iar din cauza consumului de alcool ar fi indicat o adresă eronată şi ar fi spus că este sechestrată.

Femeia, de 39 de ani, a mai precizat că locuieşte de bunăvoie cu concubinul său şi că nu doreşte să depună plângere împotriva acestuia pentru lovire sau alte violenţe. Întrucât persoana în cauză a apelat în mod nejustificat numărul unic de urgenţă 112, invocând o falsă lipsire de libertate, aceasta este cercetată acum pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.


Articole înrudite