20 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Accident grav, cu victime, la Matca (FOTO)
Accident grav, cu victime, la Matca (FOTO)

Accident, în această seară, miercuri, 20 noiembrie 2019, între un atelaj și o autoutilitară, pe raza localității Matca, pe DJ251. Căruța a fost lovită din spate de utilitară, iar una dintre cele două persoane aflate în căruță a căzut sub mașină. S-au deplasat de urgență o autospecială de la Secția de Pompieri Tecuci și o ambulanță SAJ. Până la sosirea echipajelor medicale și de pompieri, persoanele aflate la locul incidentului au răsturnat utilitara pentru a scoate un bărbat de circa 56 ani, conștient, cu multiple traumatisme cranio-cerebrale și la membrele superioare. Echipajele SAJ au acordat primul-ajutor celor două persoane aflate în căruță, în acest moment ele fiind transportate la Spitalul Municipal Tecuci. Șoferul utilitarei a acuzat și el dureri la nivelul membrelor inferioare, dar a primit îngrijiri medicale și a rămas la locul evenimentului.

FOTO în Galeria de imagini de mai jos!


Articole înrudite