01 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Adolescentă răpită de apele Siretului
Adolescentă răpită de apele Siretului

O tânără de 17 ani, din Galaţi, care venise la scăldat cu un grup de amici, dar fără ştirea mamei şi a fratelui, a pierit în apele Siretului. Mai crunt este că fata a murit încercand să îşi salveze prietena cu un an mai mare.
,,Nu ştiam că vine la Siret. Nu i-aş fi dat voie. Gena are... avea 17 ani neîmpliniţi, în octombrie face 17 de fapt. Anturajul, după ei s-a luat... Am înţeles că a intrat în apă ea şi o fată de 18 ani, care i-a şi adunat la scăldat. Fata mai mare a alunecat la un prag, a mea a dat să o ajute şi le-a luat apa pe amândouă. Au sărit băieţii dar pe a mea nu au mai scos-o”, spunea Tinca Condurache, mama tinerei dispărute în apele Siretului.
"Suna telefonul, telefonul surorii mele, şi eu iniţial nu am răspuns. Munceam. Apoi am răspuns şi o fată, cea pe care a salvat-o sora mea, cred, mi-a spus că s-a înecat“, a spus Andrei Condurache, fratele fetei înecate.
Trist este că adolescenta care a pierit în apele Siretului la nici 17 ani tocmai reuşise să îşi pună viaţa pe un drum normal. Se reapucă de liceu, ale cărui studii le întrerupsese, din cauza anturajului spun rudele, şi acum totul părea a reveni la normal.
Grupul de băieţi şi fete a ales să scape de căldură în apele Siretului exact într-o zonă extrem de periculoasă. Din cauza secetei, Siretul este mai secat şi dă impresia că este puţin adânc. Impresie falsă, deoarece, deşi apa e mai puţin lată, curenţii puternici şi pragurile iau vieţi.
"Ea nu ştia să înoate. Când am sunat-o, că eu eram la muncă, mi-a spus că e acasă dar are ceva treabă. De ce s-a dus? Anturajul, a fost influenţată de prieteni, de prietena pe care a salvat-o. Acum măcar să o găsim...“, spune Ciprian Neculai, prietenul fetei înecate.
Acum câteva săptămâni acolo s-a înecat un bărbat sub ochii soţiei. Pompierii militari desfăşoară în zonă, cu două bărci, operaţiunile de căutare a fetei dispărute.
"Este un eveniment trist, o tragedie. Efectuăm operaţiunile de căutare a adolescentei care a dispărut în apele Siretului. Din primele cercetări a reieşit că un grup de tineri a venit la scăladat la Siret în această zonă interzisă. A intrat în apă o fată care a trecut de un prag şi o lua apa iar o altă fată i-a sărit în ajutor. Au intrat şi băieţii să le ajute, dar, din păcate, doar prima fată a fost salvată", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.
Zona este extrem de periculoasă iar pompierii le reamintesc gălăţenilor să nu intre în apă la scăldat decât în zonele amenajate.


Articole înrudite