Proiectul de hotărâre de consiliu local privind acordarea unui ajutor de minimis individual reprezentând scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi pe teren de către Navrom Centru de Afaceri SRL a fost repus pe masa consilierilor locali şi aprobat de către aceştia. Potrivit expunerii de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre, obiectul ajutorului de minimis constă în atragerea investitorilor locali şi străini prin punerea la dispoziţie a spaţiilor din Parcul de Software şi crearea a noi locuri de muncă ce vor avea ca scop majorarea veniturilor la bugetul de stat şi local. Valoarea maximă a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul acestei proceduri este de 118.513 euro, respectiv 552.714 lei defalcată astfel: impozit clădiri pentru anul 2019 - 59.255 euro şi pentru anul 2020 - 59.258 euro, la care se adaugă impozit pe teren pe 2019 şi 2020 în sumă totală de 259 euro. Sumele în lei se prezintă astfel: impozit pe clădiri pentru 2019 - 275.752 lei şi e 2020 - 275.752 lei, iar impozitul pe teren cumulat pe 2019 şi 2020 este de 1.210 lei.
Reamintim că Navrom Centru de Afaceri SRL a beneficiat, prin aceeaşi procedură, de scutirea de impozit pe clădire şi teren şi pentru ani 2017 - 2018, valoarea ajutorului de minimis anterior fiind de 149.892 lei. Navrom Centru de Afaceri este proprietarul clădirii şi a cedat imobilul pentru o perioadă de 30 de ani în folosinţa Parcului de Software, care este administrat de societatea Cons Management Parc de Soft SRL Galaţi. Parcul de Soft a fost înfiinţat în 2003, la iniţiativa liderului local al PSD, Dan Nica, care pe atunci era ministru al Comunicaţiilor, şi este administrat de Cons Management PARC DE SOFT S.R.L., societate care are ca asociaţi Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Galaţi.
Citeşte şi: Se pregăteşte o nouă scutire de impozite pentru Navrom Centru de Afaceri SRL