10 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Alimentarea cu apă, asigurată parţial, cu ajutorul generatoarelor electrice
Alimentarea cu apă, asigurată parţial, cu ajutorul generatoarelor electrice

În aria de operare a Societăţii Apa Canal SA Galaţi, luni, la ora 15.00, încă lipsea alimentarea cu energie electrică la gospodăriile de apă din localităţile: Movileni, Fundeni, Tudor Vladimirescu, Piscu, Slobozia Conachi, Pechea, Cavadineşti (parţial – Gospodăria de apă de la Cristeşti), Bereşti, Tg. Bujor. În unele dintre aceste localităţi, acolo unde a fost tehnic posibil, s-a procedat la montarea de generatoare pentru suplinirea temporară a lipsei energiei electrice, pentru a putea asigura alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor. La acest moment se furnizează apă provizoriu, cu ajutorul generatoarelor, la gospodăriile de apă din Slobozia Conachi, Pechea, Bereşti (60% din oraş), Tg.Bujor. De asemenea, în cursul zilei de luni s-a reuşit realimentarea cu energie electrică a Gospodăriei de apă Posada – Cavadineşti, ceea ce a făcut posibilă alimentarea cu apă, parţial, a localnicilor.
Staţia de epurare şi staţiile de pompare a apelor uzate (16 SPAU-ri) din Pechea, precum şi 16 SPA-uri din Aglomerarea Lieşti nu beneficiază în prezent de alimentare cu energie electrică. Se intervine local cu autoutilaje pentru deblocarea situaţiei. În restul ariei de operare, inclusiv în municipiile Galaţi şi Tecuci, s-a reintrat în parametrii normali de furnizare a apei potabile începând de sâmbătă.


Articole înrudite