Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a anunţat Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi că la spital vor ajunge şi persoanele suspectate a avea infecţii cu COVID-19, dar care au suferinţe urgente de natură medico-chirurgicală. Pentru ca în urma unei confirmări să nu se infecteze tot spitalul, aceştia vor fi trataţi în ambulatoriu care oricum de astăzi urma să fie închis. „Ambulatoriul va fi închis urmând să vedem ce facem cu partea de ambulatoriu, după cum ştiţi Direcţia de Sănătate Publică a precizat că Spitalul Judeţean va primi urgenţele suspecte de COVID-19. Intenţia noastră e de a separa spitalul de ambulatoriu şi de a pregăti ambulatoriul de specialitate pentru aceste cazuri. Chiar dacă noi nu suntem de acord, noi credeam că, ca şi unitate, vom fi ultima redută să rămânem să tratăm pacienţii cât de cât neinfectaţi“, a precizat Alina Dobrea, director Spitalul de Urgenţă Galaţi. Evident că şi cadrele medicale se tem în acest context. Se vor caută soluţii să fie luate paturi din spital şi montate în ambulatoriu, dar asta după ce şi Ministerul Sănătăţii va trimite precizări în plus.