În primele două luni de derulare a Planului de măsuri „Siguranţa în şcoli“, plan care se desfăşoară în intervalul septembrie 2019 - iunie 2020, poliţiştii locali gălăţeni au organizat un număr de 30 de acţiuni de informare şi prevenţie, a anunţat Poliţia Locală Galaţi. Potrivit sursei citate, în lunile septembrie - octombrie, oamenii legii au legitimat un număr de 197 de persoane, dintre care 91 de elevi, şi au aplicat un număr de 136 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 23.000 lei. Amenzile au fost date pentru murdărirea domeniului public, parcarea pe trotuar, comerţ neautorizat, consum de băuturi alcoolice pe domeniul public sau tulburarea ordinii şi liniştii publice. În cadrul acestui Plan de măsuri, un număr de 16 elevi au fost depistaţi în timp ce absentau de la cursuri, iar alţi 61 au fost sancţionaţi pentru diverse abateri, precum fumat în loc nepermis sau murdărirea domeniului public.
„Poliţia Locală Galaţi derulează în acest an de învăţământ un program propriu de activităţi «Siguranţa în şcoli 2019 - 2020». Urmărim printre altele, siguranţa elevilor, cadrelor didactice, dar şi a părinţilor, în imediata apropiere a unităţilor şcolare, folosirea marcajelor pietonale, şi nu în ultimul rând, modul de parcare a autoturismelor, ştiut fiind faptul că deseori unii părinţi, din grabă sau din dorinţa de a lăsa minorii cât mai aproape de intrarea în şcoală, parchează neregulamentar. Amenzile pentru aceste contravenţii sunt la nivelul minim de 700 lei, cu posibilitatea de a plăti în 15 zile jumătate din minim, adică 350 lei, dar şi cu avertisment. Recomand participanţilor la trafic, respectarea legislaţiei rutiere pentru a nu pune în pericol alte persoane şi pentru fluidizarea traficului”, a declarat Petrică Hahui, director general Poliţia Locală Galaţi.
Tot în cadrul acestui Plan de măsuri, pe perioada anului şcolar 2019 - 2020, poliţiştii locali vor avea în atenţie posibilele cazuri de abandon şcolar. Conform prevederilor Legii nr. 1/2011, poliţiştii locali împuterniciţi de primarul municipiului pot aplica sancţiuni părinţilor sau reprezentanţilor legali ai căror copii nu urmează cursurile învăţământului obligatoriu. Amenzile variază între 100 şi 1.000 lei ori muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal. În unele situaţii, aceştia sau reprezentanţii legali pot fi traşi la răspundere pentru împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu, care constituie infracţiune prevăzută la art. 380, din Codul Penal, pedeapsa fiind de până la un an închisoare. De la începutul noului an şcolar, Poliţia Locală Galaţi a fost sesizată de trei unităţi de învăţământ cu privire la numărul mare de absenţe pe care le-au acumulat patru elevi din învăţământul gimnazial.
Reamintim că, în anul şcolar 2019-2020, Poliţia Locală Galaţi, monitorizează un număr de zece şcoli, câte două pentru fiecare secţie de ordine publică. Unităţile de învăţământ sunt: Şcoala Gimnazială nr. 28 şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” - Secţia nr. 1 Poliţie Locală; Şcoala Gimnazială nr. 10 şi Şcoala Gimnazială nr. 11 - Secţia nr. 2 Poliţie Locală; Şcoala Gimnazială nr. 5 şi Şcoala Gimnazială nr. 43 - Secţia nr. 3 Poliţie Locală; Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism „Dumitru Moţoc” şi Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” - Secţia nr. 4 Poliţie Locală; Şcoala Gimnazială nr. 19 şi Colegiul Tehnic „Radu Negru” - Secţia nr. 5 Poliţie Locală.