Zeci de participanţi, peste douăzeci de expuneri ale unor lucrări prezentate, timp de două zile, în cadrul Simpozionului Naţional dedicat Unirii, boierului revoluţionar Costache Conachi, dar şi perioadei paşoptiste, „Întâlnirile de la Mânjina" (prima ediţie organizată la Galaţi, din motive obiective), constituie un eveniment ştiinţific cu bilanţ pozitiv şi care are importanţa sa culturală atât pentru public, cât şi pentru istoria acestor locuri.
Iniţiate la începutul anilor '70, manifestările, denumite simbolic "Întâlnirile de la Mânjina", au adus în atenţie, de fiecare dată, prin lucrările prezentate, semnificaţia aparte a perioadei paşoptiste, în istoria românilor şi, mai ales, în cultura gălăţeană. Directorul Muzeului de Istorie "Paul Păltânea" din Galaţi, Cristian Dragoş Căldăraru, cel care a iniţiat şi organizat evenimentul de zilele aacestea, într-un nou format, a amintit că, la toate reuniunile, au fost expuneri valoroase, dar până acum acestea nu au fost publicate într-un volum dedicat. În actualul context, toate lucrările care au rezultat în urma acestor "întâlniri" se impun a fi documentate pentru a fi încluse în volume de carte ce pot susţine sau sprijini activitatea de cercetare sau doar pentru a fi redate direct publicului avid de informaţie.