Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, de către un tânăr de 25 de ani, din judeţul Bacău, cu privire la faptul că, în aceeaşi seară, ar fi fost victima unei infracţiuni de tâlhărie.
Poliţiştii au stabilit că, în timp ce se deplasa pe strada Sindicatelor, din municipiul Galaţi, victima ar fi fost abordată de trei persoane necunoscute - două femei şi un bărbat - care, folosind acte de violenţă, l-ar fi deposedat de suma de 600 de lei, pe care o avea în buzunarul hainei.
„La data de 15 decembrie a.c., urmare a cercetărilor şi activităţilor investigative, poliţiştii au identificat un bărbat de 28 de ani şi două femei de 29 şi 19 ani, toți din Galați, prezumtivii autori ai faptei. Aceştia au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, după care au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă“, se arată în comunicatul de presă al IPJ Galaţi.
Instanţa a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, faţă de cele trei persoane cercetate sub aspectul comiterii infracţiiunii de tâlhărie calificată.