Daniela Lăzărucă, o tânără în vârstă de 19 ani din localitatea Scânteieşti, a scăpat cu viaţă ca prin minune după ce a fost atacată cu un briceag de către tatăl copilului ei, concubinul pe care de abia îl părăsise. Femeia a stat aproape doi ani şi jumătate cu acest bărbat, alături de care are un copil de 1 an şi 9 luni, dar, sătulă de scandaluri, a decis să îl părăsească. „M-a ameninţat că mă va omorî şi apoi se va spânzura şi el. Dar am luat copilul şi am plecat înapoi la mama. M-a aşteptat seara acolo şi cu un cuţit, cu un briceag, mi-a tăiat gâtul şi m-a tăiat şi pe faţă. Am şi mâinile tăiate, deoarece m-am apărat cum am putut. A vrut să mă omoare!“, spunea Daniela, de abia ieşită din Reanimarea Spitalului de Urgenţă.
În urma loviturilor primite tânăra a fost transportată de urgenţă cu ambulanţa la Spitalul Judeţean, unde a şi fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru ligaturarea vaselor sanguine secţionate de loviturile de cuţit. „Pacienta a suferit plăgi tăiate în regiunea cervicală şi facială. O echipă complexă de medici a intrat în sala de operaţie în acest caz. Cel mai probabil, va rămâne cu cicatrici pe faţă“, a precizat dr. Lucica Grigorică, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Ioan Stângă, concubinul femeii, în vârstă de 30 de ani, a fugit iniţial de la locul faptei şi s-a ascuns. Medicii legişti au stabilit că bărbatul i-a pus femeii viaţa în pericol. „S-a cerut magistraţilor arestarea preventivă a bărbatului, acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă la omor împotriva unui membru al familiei. Viaţa victimei a fost pusă în pericol deoarece una dintre lovituri a secţionat şi jugulara, pachetul muscular”, a precizat Dan Păuleţ, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Ioan Stângă a fost adus în faţa instanţei, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţia de tentativă la omor. Bărbatul riscă să petreacă după gratii între 5 şi 12 ani pentru fapta comisă. Victima lui încă se recuperează în spital, dar este posibil ca cicatricile de pe faţă să îi amintească toată viaţa ce a păţit.