UPDATE: Restricţia de circulaţie a fost extinsă până la intersecția cu strada Oțelarilor. "Pentru siguranța participanților la trafic, Primăria municipiului Galați a decis să extindă restricția de circulație pe strada Brăilei până la intersecția cu strada Oțelarilor. Astfel, traficul este închis pe tronsonul cuprins între intersecția cu bulevardul Dunărea și strada Oțelarilor", a informat Primăria Galaţi.
................................................................................
UPDATE: În momentul de faţă, societatea Apă Canal S.A. Galaţi lucrează pentru depistarea și înlăturarea cauzelor care au dus la tasarea carosabilului.
"În urma tasărilor pronunțate ale carosabilului pe strada Brăilei, în zona intersecției cu strada Vrancei, s-au impus măsuri imediate de închidere a traficului pe tronsonul cuprins între bulevardul Dunărea și strada Vrancei, în scopul decopertării structurii rutiere și de efectuare a săpăturilor pentru depistarea cauzelor ce au provocat fenomenele descrise mai sus. S.C. Apă Canal S.A. lucrează pentru depistarea și înlăturarea cauzelor urmând ca, în cel mai scurt timp, să se treacă la refacerea structurii rutiere și reluarea traficului în condiții de siguranță", potrivit Primăriei municipiului Galaţi.
................................................................................
UPDATE: Societatea Transurb S.A. Galaţi a informat că, din cauza surpării de teren apărută pe strada Brăilei, între strada Vrancei și bulevardul Dunărea (zona Dana), următoarele trasee de transport circulă deviat astfel:
- Traseele 105 şi 29 vor circula pe tur: capăt linie Micro 19 - strada Oțelarilor, va efectua dreapta pe strada Brăilei, continuând apoi pe itinerariul obișnuit. Pe retur se va circula deviat pe același segment precizat;
- Traseul 28 - mijloacele de transport repartizate la acest traseu vor circula pe tur: strada Oltului - Drumul de Centura - bulevardul Dunărea - strada Oțelarilor - capăt de linie Micro 19. La retur se va menține același traseu: capăt linie Micro 19 - strada Oțelarilor - bulevardul Dunărea - Drumul de Centură - strada Oltului, continuând apoi pe itinerariul obișnuit;
- Traseul 30 - autobuzele vor circula, atât pe tur, cât și pe retur: Micro 19 - strada Oțelarilor - bulevardul Dunărea - Tirighina - capăt linie Borcan, pe retur se menține același traseu;
- Traseul 31 - atât pe tur, cât și pe retur se circulă deviat de la capăt linie Micro 19 - strada Oțelarilor - bulevardul Dunărea - Barboşi.
Transurb precizează că devierile de traseu se vor menține până la remedierea avariei apărute.
................................................................................
Primăria municipiului Galaţi a anunţat că, din cauza unei avarii produsă astăzi, 30 martie 2019, circulaţia pe strada Brăilei va fi închisă, începând cu ora 14:00. Măsura vizează tronsonul cuprins între intersecția cu bulevardul Dunărea și strada Vrancei.