Tradiţia spune că trebuie să treci în noul an cu bani în buzunar, însă pentru zece gălăţeni care au vrut să petreacă noaptea dintre ani la restaurant, chiar dacă restricţiile în vigoare nu permit acest lucru, situaţia nu a fost aşa şi au intrat în noul an cu buzunarele cam goale.
„La data de 31.12.2020, în jurul orei 22.30, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Galaţi, în timp ce desfăşurau activităţi de patrulare, s-au autosesizat cu privire la faptul că la un restaurant, situat pe strada Furnaliştilor, din municipiul Galaţi, are loc o petrecere privată, cu ocazia Revelionului. La faţa locului, poliţiştii au identificat 10 persoane care participau la eveniment, fiecare dintre acestea fiind sancţionată contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. Administratorul restaurantului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei“, a explicat Ciprian Stoica, IPJ Galaţi.
Participanţii au părăsit incinta societăţii, fiind îndrumaţi să se deplaseze la domiciliu. Poliţiştii reamintesc că astfel de evenimente sunt interzise.