07 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bătrânii singuri din Galaţi au primit alimente şi apă de la Primărie
Bătrânii singuri din Galaţi au primit alimente şi apă de la Primărie

Bătrânii singuri și vulnerabili din orașul Galați, oameni care au peste 65 de ani și s-ar expune unui mare risc să iasă din case, au primit, astăzi (n.r. - vineri, 27 martie 2020), pachete cu alimente de bază și apă de la Primăria municipiului Galați. Cei care le-au dus sunt angajații Direcției de Asistență Socială a Primăriei Galați.

«Coşul conține ulei mălai, făină, mazăre, conserve, dar și alte produse, și, bineînţeles, apă»

De dimineață, de la depozitul Cantinei de Ajutior Social, reprezentanții Direcției de Asistență Socială a Primăriei Galați au început să încarce pachete cu mâncare și apă pentru bătrânii singuri și vulnerabili din oraş. „Acum le ducem (n.r. - pachetele) la cei de peste 65 de ani, cei care sunt categoria la risc, ca să nu iasă afară, sigur că da. Le ducem un coș minim, zicem noi, pentru aceşti bătrâni. Coşul conține ulei mălai, făină, mazăre, conserve, dar și alte produse, și, bineînţeles, apă”, a precizat Nicoleta Harţeganu, director Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Galați.

Unii bătrâni i-au întâmpinat cu lacrimi în ochi: „Este tare greu pentru noi“

După ce angajații Direcției, îmbrăcați în combinezoane, purtând măști și mănuși, au încărcat maşinile, au pornit către cei care aveau mare nevoie de aceste alimente. Unii bătrâni i-au întâmpinat cu lacrimi în ochi. „Așa ceva nu am mai pățit de când mă știu. Nu știu cum o să o scoatem la capăt și cu asta. Este tare greu pentru noi”, spunea o doamnă care mai avea un pic și împlinea 84 de ani. Și ea și alte câteva sute de bătrâni primesc gratuit aceste produse. „Rugămintea noastră este să nu ieșiți din case. Dacă aveți nevoie de ceva, vă rog frumos să sunați la Direcția de Asistență Socială”, le spuneau la plecare bătrânilor cei de la Primărie.

Alimentele vor ajunge şi în zilele următoare la toți cei care solicită sprijin

De acum două săptămâni, s-a început în oraș, de către Primărie, căutarea bătrânilor de peste 65 de ani care sunt singuri și fără posibilități. „Până acum au fost identificate 550 de persoane. Alimentele, aceste pachete pregătite de Primărie, vor ajunge şi în zilele următoare la toți cei care solicită sprijin”, a precizat Petrica Pațilea, purtător de cuvânt Primăria Galați. Cei în vârstă sunt în continuare rugați să ceară sprijin autoritățile decât să riște să iasă afară, putând să se infecteze cu COVID-19, iar asta în situația lor ar putea fi fatal.


Articole înrudite