31 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

În ultimele zile au avut loc activităţi de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional desfăşurate conform planurilor de acţiune „Blocada 2015” şi „Scutul Pădurii”. Tot în acest interval au avut loc şi activiţăle pentru combaterea imigraţiei ilegale, a străinilor şi traficului de migranţi. Joi dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat o acţiune pe raza comunelor Matca şi Corod, acţiune la care au participat 24 de poliţişti. „Au fost legitimate 78 de persoane, s-au verificat 36 de autovehicule şi au fost depistaţi doi cetăţeni străini care nu deţineau documente legale de şedere pe teritoriul României. Poliţiştii au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 21.470 lei. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 550 lei şi 17 mc de material lemnos. Astfel, în urma unor verificări efectuate, poliţiştii au găsit la domiciliul unui bărbat de 42 de ani, din comuna Matca, 7 mc meterial lemnos, fără ca acesta să deţină documente de provenienţă. S-a luat masura ridicării în vederea confiscării a materialului lemnos deţinut ilegal, bărbatul fiind sancţionat în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. În cadrul acţiunii, poliţiştii tecuceni au depistat într-un autoturism care circula pe strada 1 Decembrie 1918, din localitate, 1.872 pachete de ţigări, cu timbre emise de către autorităţile din Republica Moldova. Conducătorul auto, un bărbat de 47 de ani din Galaţi, este cercetat acum de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă”, a precizat cms. Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi. La acţiuni au participat şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, Serviciului pentru Imigrări Galaţi şi Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

 


Articole înrudite