31 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pompierii militari, în competiţie
Pompierii militari, în competiţie

Pompierii militari din cinci judeţe s-au înfruntat în tainele meseriei la Galaţi, unde are loc faza zonală a „Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă”. Alături de pompierii gălăţeni au mai participat loturile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele Brăila, Vrancea, Buzău şi Vaslui. Concursul se desfăşoară pe parcursul a patru probe specifice: „Scară de fereastră”, „Realizarea dispozitivului de intervenţie”, „Pistă cu obstacole pe distanţă de 100 metri” şi „Ştafeta 4×100 metri”. Aceste concursuri se organizează anual. „Aceste concursuri au ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii misiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă”, a precizat mr. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi. Loturile reprezentative, alcătuite din câte opt concurenţi şi conducătorii de lot se vor lupta pentru obţinerea celor mai bune rezultate şi calificarea la etapă naţională.

 


Articole înrudite