22 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Burse triple pentru elevii gălăţeni
Burse triple pentru elevii gălăţeni

Propunerea primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, privind majorarea burselor pentru elevi a fost aprobată joi, 28 ianuarie 2021, în şedinţa Consiliului Local Galaţi. Este vorba despre despre burse duble şi chiar aproape triple pentru copii, aşa cum cotidianul nostru a relatat în articolul „Burse mai mari pentru elevii gălăţeni“.

„Aşa cum am promis, am majorat bursele pentru elevii gălăţeni. Sunt creşteri cuprinse între 16% şi 163% pentru aceşti copii care merită să fie încurajaţi, susţinuţi şi apreciaţi“, a declarat Ionuţ Pucheanu.

Astfel, bursa de performanţă creşte cu 16% şi ajunge la 250 lei/elev/lună; bursa de merit pentru elevii cu medii de peste 9,50 creşte cu 163% şi devine 150 de lei;  bursa de merit pentru elevii cu medii între 8,50 şi 9,50 creşte cu 75% şi ajunge la 100 lei/elev/lună; bursa de studiu şi bursa socială cresc cu 100% şi ajung la 100 lei/elev/lună.

Se vor acorda 118 burse de performanţă (pentru elevii care au obţinut locurile I, II, III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de MECTS); 8.380 burse de merit (pentru elevii cu rezultate excelente, cu media generală de cel puţin 9,50, precum şi pentru elevii cu rezultate deosebite, cu media generală de cel puţin 8,50 şi elevi ce au obţinut locurile I, II, III, la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de MECTS, la etapele judeţene ale competiţiilor/ concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de MECTS); 29 burse de studiu; 510 burse de ajutor social.


Articole înrudite