08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor găzduieşte astăzi, în Aula „Virgil Madgearu”, a patra ediţie a concursului „Business Challenge", competiţie naţională derulată la iniţiativa Colegiului Naţional Economic „Virgil Madgearu” din Galaţi, în colaborare cu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEEA) din Galaţi, Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” din Braşov şi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Braşov.
Acest eveniment este o competiţie naţională dedicată domeniului ştiinţelor economice care îşi propune să angreneze un număr cât mai mare de elevi cu scopul de a le stimula şi dezvolta creativitatea şi spiritul antreprenorial. Scopul acestui proiect este însuşirea de către elevi a cunoştinţelor privind iniţierea, derularea şi reuşita unei afaceri, dezvoltarea capacităţii de analiză critică asupra mediului de afaceri şi valorificarea eficientă a propriului potenţial şi în perspectivă gestionarea eficientă a propriei afaceri.
Instituţiile de învăţământ preuniversitar invitate din Galaţi şi Tecuci vor participa la concurs cu echipe formate din trei elevi din clasele a X-a şi a XI-a. Elevii vor avea ocazia de a da frâu liber imaginaţiei în iniţierea şi dezvoltarea unei afaceri. Această competiţie mai oferă elevilor oportunitatea de a promova gândirea creativă, de a îmbunătăţi abilităţile de comunicare şi de a consolida capacitatea de a dobândi noi cunoştinţe şi le dezvoltă competenţe antreprenoriale.


Articole înrudite