01 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Campania "Alege Priorităţile Oraşului Tău", la final: Gălăţenii cer conectarea Galaţiului la Autostrada A2
Campania "Alege Priorităţile Oraşului Tău", la final: Gălăţenii cer conectarea Galaţiului la Autostrada A2

Campania de consultare "Alege Priorităţile Oraşului Tău!", demarată de Banca Mondială, a ajuns la final. Până pe 22 martie, gălăţenii au putut alege ce consideră a fi prioritar pentru oraş, ierarhizând pe site-ul campaniei 10 proiecte identificate de Banca Mondială ca fiind prioritare cu impact metropolitan pentru Galaţi. Potrivit votului gălăţenilor, priorităţile zonei urbane Galaţi sunt:
1. Conectarea municipiului Galaţi la Autostrada A2 prin Drumul Expres DN21 Brăila - Slobozia;
2. Construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Galaţi;
3. Construcţia Aeroportului Galaţi;
4. Drumul Expres DN 22B Galaţi - Brăila;
5. Extinderea şi modernizarea Portului Galaţi, inclusiv platforma intermodală;
6. Consolidarea şi amenajarea Falezei Dunării ca zonă de promenadă şi agrement;
7. Conectarea accesului la Trecerea Ro-Ro cu Varianta de Ocolire în zona de Sud;
8. Lucrările de amenajare hidrotehnică a cursurilor de ape mici din judeţ ca măsură de prevenire a inundaţiilor;
9. Construcţia unui Aquapark în zona Plaja Dunărea;
10. Realizarea unei Pieţe de gros cu specific vegetal în zona municipiului Tecuci.

Ce au ales vecinii

Dacă pentru gălăţeni, primul loc este ocupat de conectarea oraşului la Autostrada A2, în clasamentul brăilenilor, realizarea podului peste Dunăre se află pe prima poziţie. Potrivit rezultatelor finale ale campaniei, priorităţile zonei urbane Brăila sunt următoarele:
1. Podul rutier peste Dunăre Brăila - Măcin;
2. Dezvoltarea infrastructurii medicale: 1) Construirea Spitalului Regional Brăila-Galaţi; 2) Construirea unui spital pentru copii;
3. Construcţia Aeroportului "Dunărea de Jos" Brăila - Galaţi;
4. Construcţia Drumului Expres "Muntenia" (Buzău - 4 Construcţia Drumului Expres "Muntenia" (Buzău - Brăila);
5. Construcţia Drumului Expres "Milcovia" (Focşani - Brăila - Galaţi - Giurgiuleşti);
6. Drumul TransRegio "Ister" (Călăraşi - Slobozia - Brăila);
7. Modernizarea căii ferate Buzău - Brăila - Galaţi;
8. Amenajarea cursului Dunării;
9. Înfiinţarea parcului industrial/logistic;
10. Construirea campusului universitar Brăila.

Fiind agreate pentru prima dată atât de către administraţia publică, cât şi de comunitatea locală, aceste liste de proiecte vor putea informa deciziile viitoare de investiţii publice respectând o viziune comună.


Articole înrudite