Primăria municipiului Galaţi şi-a făcut bilanţul proiectelor de investiţii începute în acest an şi anunţă demararea unor lucrări importante în anul 2020. Astfel, valoarea proiectelor de investiţii începute în anul 2019 de către municipalitate se ridică la aproximativ 180 de milioane de lei, iar proiectele cu fonduri europene aflate în diverse stadii sunt de circa aproximativ 700 milioane de lei.
Dintre lucrările importante derulate în municipiul Galaţi, în 2019, Primăria Galaţi aminteşte de modernizarea Parcului Mihai Eminescu, regenerarea urbană în zona Colegiului Naţional Mihail Kogălniceanu, modernizarea intrării în oraş dinspre Tecuci, modernizarea străzilor Cerealelor, Dr. Carnabel, Basarabiei, lucrările din zona centrală - Spicu şi Romarta, Piaţeta Florilor de Tei, strada Brăilei - tronsonul de la intrarea în oraş până la Păpădie, parcare şi parc în cartierul Ţiglina 2. De asemenea, sunt amintite lucrările care s-au derulat în interiorul cartierelor Ţiglina 1, Ţiglina II, Mazepa, Micro 16, Micro 17, Micro 39A, Micro 39 B, Micro 39 C sau Micro 40, unde s-au desfiinţat anul acesta 307 garaje şi, în locul acestora, s-au amenajat 1.000 de locuri de parcare. La acestea se adaugă alte 500 de locuri de parcare noi în cadrul obiectivelor de investiţii. Primăria Galaţi precizează că lucrările la Plaja Dunărea, parcarea multietajată din Mazepa, pasajul Dunărea, staţia de epurare din cartierul Dimitrie Cantemir, modernizarea străzii Domnească sau modernizarea reţelei electrice de troleibuze, sunt câteva dintre lucrările care au început în anul 2019 şi care se vor finaliza în 2020.
La capitolul sănătate, pentru Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan“, municipalitatea are două proiecte cu fonduri europene aflate în implementare, de aproximativ 5,5 milioane de euro, pentru modernizare compartiment primire urgenţe şi ambulatoriu. De altfel, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan“ Galaţi a beneficiat anul acesta de investiţii în valoare de peste 1,2 milioane de euro. Pentru Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie „Buna Vestire“ din Galaţi există un proiect de modernizare cu fonduri europene de peste 3,4 milioane de euro. Pentru Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna“ municipalitatea derulează un proiect cu fonduri europene de peste 3 milioane de euro, pentru reabilitarea, extinderea şi dotarea ambulatoriului de specialitate.
La capitolul transport, anul acesta au fost achiziţionate 40 de autobuze în valoare de 26.246.000 lei fără TVA, 20 de minibuze noi în valoare de 6.238.000 de lei, iar sistemul de e-ticketing, de peste 26 de milioane de lei, este în implementare. În plus, pentru anul viitor se doreşte achiziţionarea a 20 de autobuze hibrid. În ceea ce priveşte modernizarea şcolilor din oraş, şcolile generale nr. 22, 3 şi Iulia Haşdeu au fost modernizate anul acesta cu fonduri europene, iar anul viitor vor fi modernizate alte şcoli, printre care Liceul „Dunărea” şi Şcoala 33. Proiecte mai sunt şi pentru 28 de locuri de joacă, dintre care 10 vor fi noi şi alte 18 vor fi modernizate. Referitor la pistele pentru biciclişti, la cei 7 km realizaţi în anii precedenţi, anul acesta s-au adăugat 1,2 km, realizaţi la intrarea în oraş dinspre Tecuci, plus alţi 3,4 km pe strada Brăilei. Dintre evenimentele importante care s-au desfăşurat în anul 2019 la Galaţi sunt menţionate Forza Zu, Street Food Festival sau Summer Parade.
În ceea ce priveşte anul 2020, municipalitatea precizează că printre lucrările importante care demarează anul viitor se numără modernizarea străzilor Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918, modernizarea liniilor de tramvai şi a carosabilului străzilor Traian Vuia, Henri Coandă, bulevardul George Coşbuc (tronson strada H. Coandă - str. Al. Măcelaru), proiectul de regenerare urbană care vizează fosta Uzina de Apă nr. 1 - etapa I, drumul de centură (în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi), dar şi lucrări de reparaţii şi amenajare care se vor derula pe stăzile Brăilei (de la Păpădie la Trei Star), Cloşca, Prelungirea Coşbuc, Regiment 11 Siret, bulevardul Dunărea.