22 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Containere medicale pentru zona tampon UPU de la Judeţean (FOTO)
Containere medicale pentru zona tampon UPU de la Judeţean (FOTO)

Pentru că pandemia cauzată de noul coronavirus nu dă înapoi, autorităţile s-au gândit la o extindere a zonei tampon a Unităţii de Primiri Urgenţe prin aducerea a cinci containere în care se va face triajul. Era necesară aducerea lor deoarece corturile în care se desfăşura această activitate de triaj nu sunt foarte bune atunci când plouă, iar dacă luăm în calcul că şi la iarnă s-ar putea să ajungem în situaţia în care să avem nevoie de această zonă tampon, era mai mult decât necesară aducerea acestora.

Containerele aduse în curtea Spitalului de Urgenţă în zona tampon sunt închiriate cu 500 de lei/lună fiecare în parte. Banii provin din fondurile Consiliului Judeţean. Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean, îi dă o replică şi ministrului Sănătăţii care s-a arătat deranjat de declaraţiile de la Galaţi privind controalele de formă conduse de un medic veterinar (citeşte şi Spitalul de Urgenţă Galaţi, contraatac la controalele venite după focarul de COVID-19 printre cadrele medicale).

Costel Fotea ii cere ministrului să renunţe la ameninţări şi declaraţii politice şi mai bine să rezolve problema testărilor COVID-19 şi a kiturilor aferente, pentru că la spital stau nefuncţionale două aparate PCR, în condiţiile în care a solicitat testarea personalului medical. Zilnic prin zona corturilor a primirilor de urgenţă trec peste 200 de pacienţi, iar activitatea pe timp nefavorabil ar fi aproape imposibilă.

Până acum, la Spitalul de Urgenţă au fost confirmate 172 de cadre medicale infectate, dintre care 75 s-au vindecat. La nivelul judeţului sunt 1.822 de confirmaţi, 953 vindecaţi şi 113 decese (citeşte şi Numărul gălăţenilor infectaţi cu COVID-19 a ajuns la 1.822).

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓


Articole înrudite