Vârful pandemiei de coronavirus este aşteptat cu înfrigurare şi în România. Oficialităţile fac aeluri disperate ca populaţia să stea în casă şi anunţă că următoarele săptămâni sunt cruciale pentru ca virusul care ne ţine în casă de aproape o lună de zile să nu afecteze populaţia într-un mod covârşitor.
L-am întrebat pe Gabriel Ioan Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi, cum este pregătit Galaţiul să facă faţă acestui vârf pandemic. Una dintre primele întrebări adresate acestuia a vizat numărul de aparate de ventilaţie mecanică din Galaţi şi câte paturi ATI avem, dar şi câte teste se fac zilnic la Galaţi. "La ora actuală, în judeţul Galaţi sunt 35 de ventilatoare. Acestea sunt repartizate astfel: la Spitalul Judeţean avem 45 de paturi şi 18 ventilatoare, Spitalul Militar - 15 paturi şi 3 ventilatoare, Spialul de Pediatrie are 30 de paturi şi 6 ventilatoare, la Maternitate sunt 10 paturi şi 1 ventilator, la Spitalul CFR sunt 5 paturi şi 1 ventilator, iar la spitalul din Tecuci sunt 15 paturi şi 3 ventilatoare. Pe ambulanţe mai sunt încă 3 aparate de ventilaţie. În acest moment (n.r. - 15 aprilie), doar 3 bolnavi necesitau ventilaţie mecanică. În privinţa numărului de teste procesate la Galaţi, în prezent, avem un singur aparat PCR funcţional, la Spitalul Judeţean, unde se fac zilnic aproximativ 40-50 teste, restul de teste le facem la laboratoare din Bucureşti. Cel de-al doilea aparat PCR, aşa cum se cunoaşte deja, este incomplet şi aşteptăm să primim şi restul componentelor, însă circuitul de aprovizionare este supraglomerat la nivel internaţional şi de aceea se întârzie livrarea acestor componente lipsă. Am înţeles însă de la domnul primar că în scurt timp se aşteaptă ca Spitalul de Pediatrie să primească un apartat PCR", ne-a declarat Gabriel Ioan Avrămescu.