Joi, 11 martie 2021, numărul gălăţenilor care urmau să se imunizeze cu AstraZeneca a fost mai mic decât acela al programărilor. De exemplu, la Sala Siderurgistul au venit 87 de persoane din cele 120 programate. Vineri, 12 martie 2021, însă, la primele ore, fluxul de vaccinare se apropia de normal.
Unii dintre cei care vin să se imunizeze nu ascund că au îndoieli, dar oricum lotul din care sunt vaccinaţi nu este cel incriminat şi retras de autorităţi, aşa că, oamenii preferă să aibă încredere că le va fi bine.
„Eu sunt vaccinat cu AstraZeneca şi o să fac rapelul cu acelaşi vaccin. Cei care s-au vaccinat din acel lot cred că pot fi liniştiţi, deoarece, reacţiile adverse, dacă ar fi fost să apară, am auzit că prin februarie a fost distribuit în judeţul Galaţi acel lot incriminat, ar fi apărut la ora actuală“, a precizat Valentin Lupu, medic coordonator Centrul de Vaccinare Baza Siderurgistul.
Din lotul incriminat a fi cu probleme care a ajuns în România, la Galaţi au fost aduse 72 de flacoane. Toate aceste doze s-au consumat deja. Nu au fost raportate reacţii adverse către centrele de imunizare, spun autorităţile. În ceea ce priveşte prezenţa la centrele de imunizare, dacă joi, înainte de un anunţ oficial care să explice că este vorba de un singur lot cu probleme, prezenţa a scăzut serios, vineri situaţia se îndrepta spre normal.
„Am primit în data de 16 februarie din acel lot, 72 de flacoane, respectiv 720 de doze care au fost împărţite în cele trei centre în care se vaccinează exclusiv cu AstraZeneca - din Galaţi, Tecuci şi Târgu Bujor. Au fost primite în 16 februarie pentru trei zile, motiv pentru care nu mai există acele doze, ele au fost consumate şi nici unul dintre pacienţii vaccinaţi cu AstraZeneca din acel lot nu a raportat reacţii adverse. În fiecare zi, pe fiecare flux de vaccinare, sunt programate 60 de persoane aici, la sala Siderurgistul, fiind două fluxuri de vaccinare, au fost 120 programate, dintre acestea joi s-au prezentat doar 87, la Târgu Bujor am avut doar 7 vaccinaţi, mulţi au anunţat că nu ajung, sunt în judeţ, şi la Tecuci au fost vaccinaţi cu AstraZeneca, 25 de persoane. În schimb, vineri, din discuţiile pe care le-am avut cu personalul din acest centru (n.r. - Sala Siderurgistul), numărul persoanelor care s-au prezentat la vaccinare este mai mare decât cel de joi“, a precizat Teodora Diaconiţă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi.
Deocamdată, situaţia rămâne stabilă, dar urmează să vedem care va fi atitudinea oamenilor şi în viitor faţă de acest vaccin.