"Bună ziua,permiteţi-mi să vă ofer această floare!”- cu acest mesaj le-a oprit, duminică dimineaţă, un tânăr gălăţean pe doamnele care treceau prin parcul din Ţiglina I, bărbatul oferindu-le câte un fir de trandafir.
"Mulţumesc, dar cu ce ocazie?”, au răspuns, aproape toate femeile, suprinse în mod plăcut de gest, dar bănuind că în spatele său se ascunde altceva.
“Nu este nicio ocazie anume, vreau doar să zâmbiţi şi să aveţi o zi frumoasă!”, le-a răspuns tânărul Ionatan Ţuţu.
Tânărul a împărţit nu mai puţin de 200 de fire de trandafir, un număr la care a ajuns după ce, în urmă cu câteva luni, a mai organizat un astfel de eveniment, când aî mpărţit doar 50 de fire de trandafir, iar “singurul meu regret a fost că nu am avut mai multe flori, pentru a face să zâmbească şi mai multe gălăţence”. Deşi Ionatan Ţuţu nu a vrut să vorbească despre cât l-a costat gestul său, calculul nu este aşa de greu - având în vedere că un fir de trandafir îl cumperi en-gros cu 4,5 lei, pentru cele 200 de fire preţul este destul de piperat - 900 de lei!
"Nu este vorba de bani sau de faptul că ofer gratuit, e vorba pur şi simplu de a oferi", spune tânărul, fără să intre în discuţiile financiare.
Deşi cu toţiin e-am cam obişnuit ca în spatele fiecărui gest frumos să existe câte un interes ascuns, Ionatan Ţuţu, tânărul care a pus la cale evenimentul de duminică, spune că nu urmăreşte nimic altceva decât să aducă zâmbete pe chipurile gălăţencelor: “Nu fac parte din nici un partid politic, nu cer voturi, nu vreau nimic altceva decât să fac gălăţencele să zâmbească. Dacă reuşesc, măcar pentru câteva secunde, ca femeile cărora le ofer flori să uite de stresul cotidian, mă consider fericit”.
Iar femeile care au primit flori (de la doamne venerabile, venite să se răcorească, pe o bancă, la aer curat, până la o... fetiţă de doar câteva luni, aflată într-un cărucior), evident că au zâmbit. Multe din cele care au primit trandafrii au fost suprinse plăcut – “Este o surpriză totală, un gest foarte frumos... mi-a făcut ziua frumoasă” (Elena Stoica), altele au fost nedumerite, parcă aşteptând că apară de undeva şi “camera ascunsă”, altele au fost complet bulversate de gestul cu care nu sunt obişnuite – “Păi de unde să-mi deie mie ţiganul floare, ai?, nu vrei să-ţi gâcesc pentru trandafiru’ ăsta?”, iar altele au fost contrariate de-a dreptul - “Cum, fără motiv? Am mai primit o singură dată o floare pe stradă, era de un 8 Martie, dar aşa, pur şi simplu, nicidată... Cred că e ceva la mijloc” (Aurica Diaconu).
Ionatan Ţuţu nu s-a lăsat impresionat de cei care, sceptici cu gesturile frumoase gratuite, l-au bănuit de interese obscure şi a oferitflori chiar şi… băieţilor care s-au oprit din drum şi l-au descusut despre intenţiile sale.
Iar gestul făcut duminică de tânărul gălăţean a demonstrat că, într-adevăr, poate cu o floare nu se face primăvara, însă cu siguranţă, cu un trandafir oferit pe stradă, o zi caniculară se poate transforma într-o frumoasă zi de vară.