31 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Irina B., cetăţeană a Republicii Moldova, în vârstă de 25 de ani, pasageră într-un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria, despre care a declarat că este proprietatea ei. La solicitarea poliţiştilor de frontieră, pe lângă celelalte documente necesare trecerii frontierei, tânăra a prezentat, pentru maşină, un contract de comodat. Având suspiciuni asupra autenticităţii documentului respectiv, s-au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat faptul că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, tânara din R. Moldova a declarat că a cumpărat autoturismul de la un conaţional în luna iunie şi, dorind să călătorească în România, i-a solicitat vânzătorului să încheie o procură notarială care să-i ateste dreptul de folosinţă, document pe care l-a primit după o săptămână. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul este fals. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele tinerei lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. 


Articole înrudite