Accident de circulaţie, în noapatea de sâmbătă spre duminică, la intersecţia str. Basarabiei cu str. Traian. Un tânăr de 19 ani şi o pasageră din maşina pe care o conducea au fost răniţi în urma impactului cu o maşină a cărei şoferiţă nu a oprit la Stop. ”Şoferiţa, din localitatea Smârdan, care se afla la volanul unei maşini, pe strada Basarabiei, nu a respectat semnificaţia indicatorului OPRIRE şi a pătruns în intersecţie, acroşând un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, care circula pe strada Traian. În urma impactului, şoferul celei de-a doua maşini şi o femeie de 51 de ani, pasageră în maşina acestuia, au fost răniţi. Doar femeia a rămas internată în spital “, a precizat sinsp. Andreea Rogojină, IPJ Galaţi. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: Facebook