Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi poliţişti din cadrul Secţiei 4, în colaborare cu specialiştii S.D.E. Electrica, au efectuat un control pe linia verificării legalităţii racordării la sistemul de distribuţie a energiei electrice şi alimentării cu energie la un imobil situat pe strada Victor Papilian. „Pe panoul de contorizare poziţionat în interiorul scării, în spaţiul alocat unui apartament, nu este montat contor de măsurare a consumului de energie electrică, iar la coloana de alimentare a contorului era legată direct instalaţia de utilizare a energiei electrice a consumatorului, astfel locatarii acestui apartament sustrăgându-se de la înregistrarea consumului de energie electrică. Continuând verificările, poliţiştii au constatat că alte două apartamente erau racordate ilegal, direct la reţeaua electrică, prin folosirea de instalaţii clandestine, proprietarii având contractul de furnizare a energiei electrice reziliat. La unul dintre cele două apartamente s-a constatat că sigiliul de la capacul de borne lipseşte. De asemenea, poliţiştii au observat că la un alt apartament lipseşte sigiliului montat pe bornele contorului”, a precizat sinsp. Andreea Rogojină, IPJ Galaţi. În cauză au fost întocmite 4 dosare penale în care se efectuează cercetări faţă de 4 persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de rupere de sigilii, racordare ilegală şi furt de energie electrică.