Scandal şi incendiu în lanţ noaptea trecută la Tecuci pe str. Vasile Mohor. În urma unui scandal conjugal, proprietara unei case a dat foc imobilului. Flăcările s-au extins şi la casa vecină, aşa că, ore întregi, trei autospeciale ale pompierilor au intervenit pentru a stinge flăcările. „Au ars, în prima casă, o parte a acoperişului şi fotolii, plus alt mobilier din cameră. De la cea de-a doua casă a ars acoperişul. Din primele cercetări reiese că, pe fondul unei dispute conjugale, a folosit în mod intenţionat focul pentru a provoca incendiul. Flăcările s-au extins şi la locuinţa învecinată”, a declarat mr. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi. Ancheta a fost preluată în acest moment de poliţiştii tecuceni, care o vor cerceta pe nervoasa femeie pentru incendiere.