19 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Două CODURI GALBENE de furtuni şi ploi torenţiale, inclusiv la Galaţi
Două CODURI GALBENE de furtuni şi ploi torenţiale, inclusiv la Galaţi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de furtuni, adică perioade scurte de instabilitate atmosferică accentuată, pentru jumătatea de est a ţării, inclusiv pentru Galaţi. Fenomenele meteo prognozate vor afecta judeţele Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Buzău, Constanţa, Covasna, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Vâlcea şi Bucureşti, în intervalul 06 mai, ora 14.00 - 6 mai ora 23,00.

06Coduri harta

În intervalul menţionat, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, Dobrogea şi la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 25...35 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele prin avertizări de vreme severă imediată.

Un al doilea cod galben emis de meteorologi pentru aceleaşi judeţe va intra în vigoare în această noaptea la ora 23.00 şi este valabil până mâine, 07 mai 2019. ”În intervalul menţionat în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 50...60 l/mp. Aversele vor mai fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină. În zonele montane, iar trecător şi în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei, precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. La altitudini de peste 1500m vântul va avea intensificări de peste 70...80 km/h spulberând zăpada. Notă: Mai ales pe parcursul zilei de marţi (7 mai) local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 şi 65 km/h. Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată în toată ţara”, anunţă meteorologii.


Articole înrudite