Accident grav în apropiere de Berheci, Galaţi. Două motociclete ar fi intrat în coliziune. Pe fiecare dintre ele era câte un cuplu, tinerii în vârstă de circa 21 şi 20 ani, iar tinerele având în jur de 17 ani fiecare. Rănită grav la cap, o fată de 17 ani a fost luată cu elicopterul SMURD. Cealaltă fată, rănită la umăr, a fost preluată de ambulanţă. Escoriaţii a suferit şi unul dintre tineri, dar nu a mers la spital. Poliţiştii fac cercetări pentru se stabili circumstanţele şi cauza accidentului.
Sursa foto: WhatsApp - Informaţii din Trafic Judeţul Galaţi
UPDATE: Accident rutier cu patru victime pe DJ 241, în judeţul Galaţi:
"Poliţiştii Biroului Rutier Tecuci au intervenit, în această după-amiază, la un accident rutier produs pe DJ 241, în satul Berheci, comuna Gohor, judeţul Galaţi. În urma incidentului, patru persoane au fost rănite.
Din primele cercetări a reieşit că un tânăr de 21 de ani, din localitatea Ţepu, în timp ce conducea o motocicletă în direcţia satului Gohor, nu ar fi păstrat distanţa regulamentară faţă de un alt vehicul, respectiv o motocicletă condusă de un tânăr de 20 de ani, tot din Ţepu, intrând în coliziune cu aceasta.
În urma impactului, motociclistul de 21 de ani ar fi pierdut controlul direcţiei şi a părăsit partea carosabilă, ieşind în afara drumului, pe partea stângă.
Atât cei doi motociclişti, cât şi pasagerele acestora - două tinere de 16, respectiv 17 ani, din localităţile Ţepu şi Drăgăneşti - au căzut pe carosabil în urma coliziunii.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că niciunul dintre cei doi tineri nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ambii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. De asemenea, le-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Toate cele patru persoane rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere", potrivit I.P.J. Galaţi.
Imagini, mai jos!