Doi tineri artişti plastici lansează o provocare inedită gălăţenilor, printr-o invitaţie de a-şi reîntâlni oraşul în imagini surprinse "la pas" şi expuse în picturi reunite într-o expoziţie al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 23 aprilie, orele 19:00, la parterul hotelului "Turist". Evenimentul se desfăşoară în clădirea turn a fostului hotel, odată simbol şi interfaţă a triumfului socialist local.
Proiectul "I'm Turist" este prima expoziţie de pictură organizată de "Shore Gallery”. În cadrul acestui proiect expun pictorii Tiberiu Bleoancă şi Valentin Neacşu. Bleoancă este un artist de origine gălăţeană, rezident în Berlin. El uimeşte prin originalitatea viziunii şi prin pictura pe suprafeţe extinse. Neacşu, personalitate magnetică, fondator al galeriei, surprinde prin spirit organizatoric şi autentică sensibilitate.
Expoziţia reflectă sentimentul şi emoţia celor doi de a fi turişti în propriul oraş. Dialogul dintre artişti are o proiecţie simetrica în raport cu oraşul Galaţi. Tiberiu Bleoancă, revenit din cosmopolitul Berlin, observă urmele încă proaspete ale unei epoci care părea să fi apus odată cu miturile şi valorile ei. Valentin Neacşu, revenit din spaţiul rural, resimte încă odată avatarul perpetuu pe care îl trăieşte o hipercolonie umană.
Shore Gallery este un proiect independent de tip "artist-run", în plină dezvoltare, care deschide noi perspective pe scena artei contemporane româneşti şi răspunde publicului gălăţean însetat de artă.