23 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Face Turul României Mari pe bicicletă, deşi nu aude
Face Turul României Mari pe bicicletă, deşi nu aude

Un pensionar în vârstă de 63 de ani şi-a pus în gând să străbată, cu bicicleta, nu mai puţin de 3.000 de km în ceea ce el a numit Turul României Mari sau Turul Prieteniei. Pensionarul este Gabriel Vâlcu, de loc din Slobozia Ialomiţa, şi nici nu aude. Turul lui a început la Slobozia, de unde a plecat prin Brăila până ce a ajuns la Galaţi. De aici, după o scurtă oprire, a plecat spre Bârlad, Huşi iar apoi va trece graniţa şi va ajunge la Chişinău. Din Republica Moldova se va reîntoarce în ţară, va intra dinspre Iaşi iar de acolo va trece prin Botoşani, Suceava, Vatra Dornei, Bistriţa, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Arad, Timişoara, Lugoj, Deva, Sibiu, Făgăraş, Braşov şi va încheia excursia de 3.000 de km la Bucureşti.
„Sunt Scorpion şi de aceea întotdeauna fac ceea ce îmi pun în gând. Am făcut sport încă din copilărie. Mi-am pierdut auzul la 12 ani din cauza unor injecţii şi de atunci mă înţeleg cu oamenii citind pe buze. Dar la sport nu am renunţat. Mă pregătesc pentru această călătorie de 50 de ani. Fac asta ca să promovez turismul verde, dar mai ales ca să arăt că şi persoanele cu dizabilităţi pot să facă asta. Ştiu că îmi asum un risc, deoarece eu în trafic nu aud nimic. Mă bazez pe ceilalţi. Cel mai teamă îmi este de câini şi de curenţii pe care îi fac tir-urile care mă depăşesc în viteză. Am scrisori şi pentru oficialii din Republica Moldova. Sper să termin acest tur cu bine. Aş fi vrut să fac un tur al oraşelor europene înfrăţite cu ale noastre, dar nu am posibilitatea financiară. Bicicleta şi 1.500 lei am primit ca sponsorizări şi, ca rezervă, mai am pensia de 1.000 de lei pe card. Soţia mea nu este de acord deoarece spune că îmi asum un risc, dar ştie că nu mă poate ţine în casă, ca pe orice alt pensionar”, spunea Gabriel Vâlcu.
Bărbatul a mai făcut anul trecut un tur prin jumătate de ţară, tur în care a parcurs peste 2.000 de kilometri. Acel tur a fost un fel de încălzire pentru cel de acum. Pensionarul biciclist speră ca la anul să poată face un tur european.


Articole înrudite