Mii de gălăţeni, în plin cod portocaliu de caniculă, nu au apă rece. Fac parte din asociaţiile cu datorii, unde societatea de distribuţie a apei a tăiat alimentarea. Printre ei se află însă şi bun platnici, dar aceştia suferă alături de ceilalţi. Cei de la societatea de distribuiţie a apei le trimit cisterne iar acum, că e caniculă, au luat măsura suplimentării numerice a acestora. Din maxim 50 de litri de apă pe om, cât trebuie să asigure societatea, pe o vreme caniculară, oamenilor nu le ajunge mai deloc.
Nicoleta Hagiu lucrează la Salubrizare. Nu are niciun leu datorie la întreţinere, dar cum cei mai mulţi vecini ai ei au datorii, femeia suferă cumplit. Cum cisterna vine o dată pe zi, la o anumită oră, femeia nici nu s-a dus ieri la serviciu. „Nu m-am dus la muncă, că nu avea cine să ia apă. Cum să stau toată ziua fără apă?! Abia la ora 14 pot scăpa, că lucrez de dimineaţă, mătur străzi. E pedeapsa lui Dumnezeu să stau acum şi fără apă şi cu plata la zi la întreţinere. Nu ne ajunge apa de WC... Spălăm şi apoi apa aia nu o aruncăm, o ducem la WC. Nu ne ajunge apa deloc, e iad aici”, spune Nicoleta Hagiu.
Elena Tudor are un copil bolnav şi trăieşte dintr-o pensie de handicap. „Am datorii, dar nici aşa, acum, pe căldura asta, să ne lase să ne chinuim aşa. Vine cisterna o dată pe zi şi dacă o mai chemăm, iar tot noi plătim“, se plângea Elena Tudor.
„Văd că medicii spun să facem duşuri călduţe. Noi... vai de capul nostru. Din apa asta să şi mâncăm, să facem şi baie, să avem şi de WC... de băut nu mai spun...”, se plânge şi Sonia Rusu.
Cei de la Apă Canal cunosc situaţia şi au luat ce măsuri au putut în această situaţie. „Având în vedere codul de caniculă, Apă Canal este obligată să ia măsuri suplimentare pentru asigurarea calităţii apei şi a necesarului de apă în toată aria de operare. Pentru asociaţiile sistate, programul cisternei este neschimbat. La solicitare, mai putem trimite cisterna. Mai avem încă două cisterne pregătite fie pentru ISU, fie pentru asociaţiile de proprietari“, a precizat Cornelia Arnăutu, purtător de cuvânt al Apă Canal. Reprezentanţii societăţii de distribuţie a apei reci spun că tot ce pot face în cazul acestor rău platnici este să suplimenteze numărul cisternelor cu apă rece.