Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări în privința unui gălățean care a fost depistat conducând un ansamlu de vehicule deși nu deținea un permis de conducere de conducere corespunzător.
În data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 21.40, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pe raza localității de frontieră Frumușița, un ansamblu rutier format dintr-un autovehicul și o remorcă, condus de un gălățean, în vârstă de 25 de ani. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice, colegii noștri au constatat faptul că bărbatul nu deține permis valabil pentru categoria «E», necesar pentru a putea conduce ansamblul auto în cauză. Cu privire la cele descoperite, bărbatul a declarat că a împrumutat remorca, dar nu a considerat ca fiind important faptul că nu are permis corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehiculule, potrivit I.T.P.F. Iași.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.