Forţele de ordine au acţionat, în cursul zilei de ieri, 25 martie, în sistem integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă. Astfel, peste 330 de poliţişti din cadrul IPJ Galaţi au desfăşurat misiuni specifice, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID -19. A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 1.200 de persoane şi 330 de societăţi comerciale au fost controlate, din perspectiva respectării interdicţiilor De asemenea, având în vedere faptul că, începând cu ziua de ieri, au intrat în vigoare prevederile Ordonanţei Militare nr.3/2020 au fost desfăşurate activităţi pentru punerea în aplicare a restricţiilor privind circulaţia persoanelor. Pentru nerespectarea masurilor privind restricţionarea circulaţiei, forţele de ordine au aplicat 193 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 235.000 de lei.